Mutations of this issue:
Zoom
Arată text view

Prima

Pietonala de 150 de mii de euro vs kitsch

Singura pietonală din oraşul de pe Mureş pendulează între investiţii majore şi kitsch. Bănci de 8.250 de euro bucata x 12 bucăţi şi magazine second hand. 14 coşuri de gunoi cu 850 de euro bucata şi magazine de telefonie mobilă. Cele 22 de dispozitive metalice pentru protecţia pomilor, cu 1.500 de euro bucata şi farmacii. Să nu uităm de cele două rastele pentru biciclete cumpărate cu 2.000 de euro. Pe scurt, s-au investit peste 150 de mii de euro, din fonduri europene, într-un loc de unde lipsesc terase, cafenele, dar este plin de oameni ai străzii, magazine second hand şi feţe dubioase. FOTO: VALI GORAN

Donaţie

40 de tone de lapte sunt oferite de Crucea Roşie Arad pentru copii şi vârstnici. Este vorba despre o donaţie primită din partea unei companii din Timişoara, beneficiari ai acesteia fiind persoane vulnerabile din municipiul Arad şi zonele Pecica, Nădlac, Sântana şi Sebiş. /P.3 FOTO: JA

Actualitate

Comisie pentru fotoliul de edil

ARAD. USR Arad a demarat un proces prin care va stabili candidatul pentru fotoliul de edil local. Acest proces va fi supus supravegherii şi validării de către o Comisie, „al cărei rol este să asigure respectarea regulamentului şi corectitudinea procedurilor”, după cum au punctat reprezentanţii USR.Preşedinte al Comisiei a fost desemnat avocatul arădean Cătălin Mihalache, iar dintre membrii săi se numără Vlad Botoş, preşedintele USR Arad şi europarlamentar, Daniel Ţole, preşedinte al USR Sebiş, Cosmin Galu, Dana Babencu, Daria Nistor şi Călin Miclăuş – arădeni implicaţi civic.Cătălin Mihalache, avocat şi preşedintele Comisiei, dă detalii: „Comisia va activa până la data de 21.09, când va gestiona votul intern şi desemnarea candidatului. Componenţa sa nu este definitivă, îi invităm pe toţi cei care doresc să urmărească procesul, să solicite înscrierea în cadrul acestei Comisii. Rolul său este să analizeze formularele de înscriere ale candidaţilor, să sesizeze aspecte privitoare la etică, morala candidaţilor sau aspecte care nu converg cu valorile şi ideile USR, care pot apărea în formularele de înscriere. Pe parcursul campaniei pot sesiza oricând preşedintele cu privire la orice aspecte care li se par neconforme cu Regulamentul. Membrii săi vor forma comisia electorală în data de 21.09.2019, când va avea loc votul final. Până atunci participă, dacă doresc, la dezbaterile dintre candidaţi, iar la final vor anunţa împreună cu preşedintele Comisiei câştigătorul desemnat în urma votului”. JA-A.P.

RO_CULTURA

Eveniment

Sentinţă pe bancomatul spart

Judecătoria Arad i-a condamnat pe cei trei tineri care au spart, prin explozie, bancomatul din Alfa. Pedepsele: între 3 şi 8 ani închisoare.

Top trei afecţiuni în oraşul Arad

Arad. Am dorit să aflăm care sunt principalele cauze pentru care arădenii cer ajutorul echipajelor medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Arad. Astfel, am răsfoit statistica serviciului pentru al doilea trimestru din acest an. De departe, cea mai bună veste este că în acest an, faţă de anii 2018 şi 2017, luând în calcul trimestrul doi, numărul stopurilor cardio-respiratorii a scăzut cu aproximativ 100 de cazuri.Primul loc şi de fapt principala cauză pentru care arădenii au sunat la salvare este febra. Au fost înregistrate 555 de cazuri de stări febrile, adică, în medie (realitatea din teren poate fi alta ) vorbim de şapte cazuri în fiecare zi. Locul doi este ocupat de accidentul vascular-cerebral cu 182 de cazuri înregistrate. Atenţie, însă, în aceiaşi perioadă în anul 2018 au fost înregistrate 149 de cazuri, ceea ce înseamnă că numărul acestei afecţiuni a crescut faţă de anul trecut cu 33 de cazuri. În medie, doi arădeni au suferit zilnic de această afecţiune. Locul trei în acest top este ocupat de insuficienţa respiratorie acută, cu 157 de cazuri, cu 35 mai puţin faţă de al doilea trimestru din anul 2018. În medie, zilnic un arădean a suferit de această afecţiune.Putem spune că o veste foarte bună ar fi scăderea drastică a numărului stopurilor cardio-respiratorii, pentru această perioadă. Practic, în anul 2017, în trimestrul doi au fost înregistrate 139 de cazuri, din care doar şase au fost resuscitaţi. În anul 2018 au fost înregistrate 117 cazuri din care doar 8 şi-au revenit în simţiri. Ei bine, cifrele din acest an, pentru lunile aprilie, mai şi iunie sunt foarte bune fiind înregistrate, atenţie, doar 34 de cazuri din care 6 pacienţi au fost resuscitaţi.  JA-V.G.

Urmărit general, depistat de poliţiştii de frontieră

NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat în vârstă de 41 de ani, domiciliat în municipiul Bucureşti, căutat de autorităţile române, în vederea executării unei pedepse privative de libertate. Bărbatul s-a prezentat pentru efectuarea controlului de frontieră, pe sensul de intrare în România. În urma efectuării verificărilor s-a constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, având de executat 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui autoturism neînmatriculat, punerea în circulaţie a unui autoturism cu număr de înmatriculare fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. „Bărbatul în cauză a fost predat unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în continuare fiind dispuse măsurile legale care se impun”, au precizat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.  JA-I.C.

Ordin de protecţie după ce şi-a lovit mama în cap

ARAD. Un tânăr de 21 de ani s-a ales cu un ordin de protecţie după ce şi-a lovit mama în zona capului, iar apoi a ameninţat-o cu moartea, fiind cercetat acum pentru violenţă în familie. Femeia, în vârstă de 59 de ani, a fost cea care a sesizat Poliţia despre cele întâmplate. „La data de 12 iulie o arădeancă în vârstă de 59 de ani a sesizat faptul că fiul acesteia, un tânăr de 21 de ani, ar fi lovit-o în zona capului şi ar fi ameninţat-o cu moartea, pe fondul unor neînţelegeri. Pe numele acestuia a fost emis ordin de protecţie provizoriu, fiind totodată cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie”, au precizat reprezentanţii IPJ Arad.Totodată, poliţiştii Biroului de Ordine Publică cercetează un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Arad, pentru încălcarea ordinului de protecţie provizoriu emis în 12 iulie de Poliţia Municipiului Arad pe numele său. Arădeanul a intrat în incinta unui bloc de pe strada Liviu Rebreanu din municipiu, unde domiciliază fosta sa concubină. Bărbatul este cercetat penal pentru nerespectarea măsurilor dispuse în ordinul de protecţie provizoriu.  JA-I.C.

200 de taximetrişti arădeni, la control

Arad. În doar câteva zile, peste 200 de taximetrişti au fost controlaţi de poliţiştii locali. Au fost aplicate 11 sancţiuni.Poliţiştii locali cu atribuţii privind circulaţia rutieră au întreprins acţiuni de verificare, constatare şi sancţionare a o­­peratorilor care prestează servicii de transport în regim de taxi, acţiunile de control au fost organizate pe toată raza municipiului Arad. „Astfel, în intervalul periodic 7 – 12 iulie, au fost controlaţi peste 200 de taximetrişti şi au fost aplicate 11 sancţiuni în valoare de 1.100 lei pentru nerespectarea norme­­lor care reglementează activitatea de transport în regim de taxi”, au declarat reprezentanţii Poliţiei Locale Arad. JA-V.G.

Bărbat din Ghioroc, fără permis şi băut la volan

ARAD. Poliţiştii Serviciul Rutier cercetează un bărbat pentru infracţiuni rutiere. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Ghioroc. Acesta a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitatea Cuvin, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Potrivit reprezentanţilor IPJ Arad, „conform procedurii s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”. De asemenea, în urma verificărilor s-a constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere, pe numele acestuia fiind întocmit un dosar de cercetate penală pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără permis auto.  JA-I.C.

Sport

UTA, start de cantonament

Două antrenamente le-a „servit” Laszlo Balint jucătorilor săi în prima zi de pregătire de la Rogla.

Lazuri, învingătoarea surpriză!

GURAHONŢ. Cupa Satelor, ediţia cu numărul 3, nu se dezminte, rămânând o competiţie a surprizelor. Mărturie e şi calificarea echipei Viitorul Lazuri în semifinalele competiţiei, după ce a scos din luptă două echipe cu vechi state de serviciu în fotbalul judeţean la zona desfăşurată la Gurahonţ.Rezultate: Unirea Gurahonţ – Viitorul Secaş 3-1, Viitorul Lazuri – Crişul Alb Buteni 2-2 (5-4, după 11 m), Gurahonţ – Lazuri 1-3, Secaş – Buteni 1-4, Lazuri – Secaş 3-0, Gurahonţ – Buteni 1-2.Clasament final: 1.Lazuri 7 pct; 2.Buteni 7 pct; 3.Gurahonţ 3 pct; 4.Secaş 0 pct.Au arbitrat: Sebastian Mako, Ciprian Pătroi, Cristian Tăutan, Alexandra Haidu. Delegat: Andras Mako.Iată lotul echipei Viitorul Lazuri: Liţă Ionel, Nelu Tomşa, Florin Nicoară, Alin Dubăţ, Călin Igreţ, Dalian Şerb, Ciprian Lazăr, Corneliu Banciu, Marius Negru, Marius Gancea, Andrei Gavrilă, Marius Morar, Silviu Buudugan, Sorin Igreţ, Răzvan Nicodin, Ioan Miclean.„Nu credeam că vom face aşa o surpriză. Pentru noi orice meci este o bucurie, nu avem nici sală, nici teren sintetic la Vârfurile, aşa că ne consolăm cu terenul mare. Am reuşit să câştigăm la penalty-uri cu Buteniul, chiar în primul meci şi asta ne-a ambiţionat şi chiar am reuşit să fim neînvinşi (…) Şi la Liga 6-a sperăm să fim sprijiniţi de Consiliul Local” – a spus Călin Igreţ, delegatul echipei din Lazuri.  JA-D.S.

Sebişenii s-au reunit cu doar 12 jucători prezenţi

SEBIŞ. Plecarea lui Cristi Todea, dar şi multitudinea de jucători aflaţi la final de contract i-a dat peste cap pe cei de la Naţional Sebiş. În aşa fel încât luni, la reunirea lotului, noul antrenor a avut doar 12 jucători, lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată la acest club.Multe noutăţiAşadar, startul pregătirilor s-a dat luni, cu un tehnician nou la cârmă. E vorba de Dănuţ Şomcherechi, acesta având ingrata misiune de a încropi un lot care să facă faţă rigorilor Ligii a III-a. În plus de asta, Şomcherechi va trebui să arate ce poate, deoarece până acum nu a antrenat nicio echipă de seniori, ceea ce constituie un handicap.Până acum, la dispoziţia lui sunt următorii: Deliman, Cl. Vereş, Forizs, Susan şi Szekely, din vechiul lot, plus şapte noutăţi: Marc, Bandula, Pop, Contra, Torişte, Cornea şi Lang, ultimii trei fiind mai cunoscuţi.Cum nu e posibil să se continue în acest fel, conducerea clubului trebuie să caute şi alţi jucători. Din câte se pare, până la finalul săptămânii, la Sebiş ar mai putea ajunge vreo patru, însă tot nu va fi suficient. Va fi o vară foarte fierbinte la Sebiş, cum nu a fost alta până acum.Evident, cantonamentul va fi unul pe plan local, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani, mai ales că Naţional are condiţii de pregătire şi masă chiar la stadion.  JA-L.S.

Abonate la podiumul 3x3!

IAŞI. După ce a câştigat turneul de la Cluj şi a urcat pe a treia treaptă a podiumului la Bacău, FCC Baschet Arad s-a clasat pe un meritoriu loc 3 şi la turneul de baschet feminin 3×3 de la Iaşi din cadrul Ligii Naţionale.În formula: Adela Mercea, Alexandra Rotariu, Diana Spinean şi Anamaria Ciotir, galben-albastrele au făcut un turneu foarte bun, bifând trei succese: 21-8, cu Olimpia CSU Braşov, 13-5, cu KSE Tg Secuiesc – în faza grupelor; 22-3, cu CSM Satu Mare – în sferturi. Singura înfrângere a venit în faţa echipei Ştiinţa Bucureşti, scor 18-21, care avea să câştige competiţia din oraşul moldav.Următorul turneu din cadrul Ligii Naţionale de baschet 3×3 va avea loc pe 27-28 iulie, la Ploieşti.  JA-D.S.

O poza pentru istorie!

Arădeanca Alenia Biringer – prima din stânga Simonei Halep – , împreună cu colegele din lotul României de gimnastică ritmică junioare, alături de noua regină a Wimbledon-ului. O imagine înaintea plecării gimnastelor spre Moscova la „mondialele” de junioare.  Foto: FAN

26

iulie este termenul de înscriere fixat de AJF Arad pentru viitoarea ediţie de campionat acordat...

Fotbalul mic revine oficial pe 10 august

ARAD. Comitetul Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad a stabilit data de 10 august pentru startul oficial al sezonului 2019-2020. Atunci va avea loc prima etapă din Liga 4 şi turul inaugural al Cupei României, faza judeţeană. O săptămână mai târziu, pe 18 august, începe Liga 5, pentru ca ultimul eşalon valoric să aibă startul pe 25 august sau 1 septembrie, funcţie de numărul echipelor înscrise.  JA-D.S.

Sport international

Coman, fără nicio ofertă

Gigi Becali se aştepta să primească oferte bune pentru Florinel Coman (21 de ani), după un turneu final de senzaţie pentru mijlocaş, doar că acest lucru nu se întâmplă momentan.Victor Becali, impresarul jucătorului, a recunoscut public că în acest moment nu există nici măcar o propunere pentru Coman.  Foto: EPA

Magazin

Delia

Este model în albumul „Portrete de Centenar”

Serial cu Jack Reacher

LOS ANGELES. Platforma Amazon va transforma în serial povestea lui Jack Reacher, personajul devenit...

Răsfăţat

Khya e un pui de cangur, în vârstă de opt luni, locatar al Grădinii Zoologice din Guadalajara.  FOTO: EPA

Cu cocaina sub perucă

Barcelona. Un columbian a fost arestat pe aeroportul din Barcelona, în nord-estul Spaniei, cu 500 de...

Ca să vă bucurați de întregul articol, vă rugăm să vă logați.

Please enter the code

The code is not valid, has been used already or has expired
Trimitere e-mail