Mutations of this issue:
Zoom
Arată text view

Prima

Zăpada a pus stăpânire pe utilaje

Compania de Apă Arad a demarat la sfârşitul anului trecut lucrările de modernizare şi reabilitare a reţelelor de canalizare. Primul şantier a fost deschis în cartierul Aurel Vlaicu, în imediata apropiere a Bisericii greco catolice de la UTA. După ce timpul va permite, lucrările vor fi reluate şi vor ajunge pe întreg Bulevardul Revoluţiei, între Podgoria şi Piaţa Avram Iancu, dar şi pe Calea Aurel Vlaicu, de la Fortuna şi până la Gara Arad. Reprezentanţii Companiei de Apă Arad speră ca acest proiect să se finalizeze până la sfârşitul acestui an. FOTO: VALI GORAN

Actualitate

Cu ţigările sub canapea şi în congelator

ARAD. O femeie în vârstă de 66 de ani a fost depistată de jandarmii arădeni în zona Pieţei Fortuna, în timp ce oferea trecătorilor, spre comercializare, mai multe pachete de ţigări ne­­timbrate sau timbrate necores­­punzător. În urma extinderii verificărilor, echipajul de jandarmi a descoperit într-o anexă a pieţei, sub o canapea şi într-un congelator, nu mai puţin de 240 de pachete cu ţigări de contrabandă, toate aparţinând femeii de 66 de ani. Jandarmii nu au stat la discuţii şi au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.  JA-I.C.

24 de ore

A.R.C.D. l-a omagiat pe Mihai Eminescu

ARAD. La 169 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, Asociaţia Pentru Reformă Civică şi Democraţie, reprezentată de preşedintele Samuel Caba, dr. ec. Florin Coană şi şeful departamentului Tineret, Alexandru Şipoş, a fost prezentă marţi, 15 ianuarie, la Şcoala Generală „Aron Cotruş” din cartierul Grădişte. Alături de directorul instituţiei, Daniel Tocoianu, dar şi de numeroase cadre didactice, s-a desfăşurat o acţiune de omagiere a poetului Mihai Eminescu.În discursul omagial, Preşedintele A.R.C.D. – Samuel Caba a vorbit despre Mihai Eminescu, cel mai mare poet romantic al României şi ultimul mare poet romantic al Europei! Samuel Caba a salutat iniţiativa Academiei Române care, prin grija acad. Eugen Simion (fost preşedinte al Academiei Române şi coleg cu Nichita Stănescu) a editat Integrala Mihai Eminescu! „Voi solicita Ministerului Culturii ca Integrala Eminescu să fie difuzată în toate şcolile din România! La 169 ani de la naşterea lui Mihai Eminescu se cuvine să-i promovăm opera şi a recomandat cu căldură acum, înainte de 24 ianuarie – Mica Unire, şi în primul an al celui de al doilea Centenar al Marii Uniri, poezia: «Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie»”, a punctat Samuel Caba.La finalul reuniunii, reprezentanţii A.R.C.D. au mulţumit gazdelor pentru primire şi au oferit câte o floare (pentru doamnele profesoare) şi câteva zeci de volume cu poeziile şi proza nemuritorului Mihai Eminescu. JA-A.P.

Obiecte de patrimoniu naţional în judeţul Arad

ARAD. Tot pe lista menţionată se află şi o pictură semnată de Anton Ebert, realizată în 1899, ce îl întruchipează pe Lajos Kossuth, revoluţionarul maghiar, guvernator de facto al Ungariei în timpul Revoluţiei de la 1848. Pe lângă portretul acestuia, pe listă sunt incluse şi câteva obiecte personale ale lui Kossuth, din colecţia Complexului Muzeal Arad: o cartuşieră, o ştanţă de tipar ce-i poartă semnătura, un fes de casă şi o pipă pe care revoluţionarul o donase lui Csernovics Peter în anul 1866. Pipa este confecţionată din spumă de mare de culoare brună şi are garnitura şi capacul din argint, fiind realizată de către un meşter din Timişoara.Printre obiectele care „fac cu ochiul” se regăsesc şi două cranii de urs de peşteră, deţinute de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Arad. Datate în Pleistocenul superior, adică Era glaciară, cele două cranii au dimensiunile medii şi au fost clasate în anul 2008.  JA-E.R.

Societate

Cursurile de administratori aşteaptă noua lege

Arad. Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative Arad informea­­ză atât asociaţiile de proprietari, cât şi administratorii faptul că noul proiect standard o­­cupaţional pentru ocupaţia ad­­ministratori de condominii se află în acest moment afişat la transparenţă pe pagina de internet a Ministerului Dezvoltării. Ulterior, în urma dezbaterilor şi a propunerilor trimise, acesta va fi trimis la ANC, care va asigura asistenţa metodologică de verificare şi de aprobare, iar ulterior se va e­­fectua validarea proiectului standardului ocupaţional, de către Comitetul Sectorial de profil.„În momentul în care vom deţine toate informaţiile în ce­­ea ce priveşte cerinţele şi competenţele, în concordanţă cu standardul aprobat de instituţiile abilitate, Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative va or­­gani­­za înscrieri la aceste cursuri”, a declarat Dorin Lupşe, preşedintele ULAL Arad. JA-V.G.

Se strâng semnături pentru modificarea regimului compensatoriu

ARAD. Liberalii au iniţiat o petiţie „împotriva criminalilor, tâlharilor şi violatorilor şi a complicilor morali ai acestora de la PSD şi ALDE”.Senatorul liberal Ioan Cristina a anunţat că PNL a iniţiat o strângere de semnături pentru modificarea pe cale legislativă a regimului compensatoriu care a dus la eliberarea a circa 11.000 de deţinuţi. Dintre aceştia, aminteşte senatorul arădean, aproximativ 700 s-au reîntors în penitenciare şi aproximativ 200 au comis noi infracţiuni violente (crime, tentative de crimă, viol, tentativă de viol sau tâlhării).„Semnăturile şi comentariile cetăţenilor vor fi înaintate inclusiv preşedinţilor Camerei Deputatilor şi Senatului, Liviu Dragnea, respectiv Calin Popescu Tăriceanu, care sunt complici morali la faptele comise de cei eliberaţi din puşcării. Fac apel la arădeni să se alăture demersului nostru de a pune capăt crimelor, violurilor şi tâlhăriilor săvârşite de infractorii eliberaţi de guvernul PSD-ALDE”, a declarat senatorul Ioan Cristina.Listele de semnături ar ur­­ma să susţină şi moţiunea simplă anunţată împotriva ministrului Justiţiei Tudorel Toader, „principalul vinovat de faptul că România a ajuns un rai al infractorilor”. Petiţia poate fi semnată la adresa: „https://pnl.ro/condamnatii-pentru-infractiuni-cu-violente-crime-tentative-de-crima-talharie-sau-viol-sa-nu-mai-beneficieze-de-regimul-compensatoriu/”. JA-A.P.

CJA, achiziţii pentru pompieri

ARAD. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Sergiu Bîlcea, anunţă că instituţia judeţeană va demara în acest an procedurile de achiziţii a unor autospeciale, dar şi a altor dotări pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad. Totul, în baza unui proiect european transfrontalier pe care judeţul nostru l-a câştigat, în valoare de peste un milion de euro.„Anul 2019 este anul fondurilor europene, anul în care arădenii vor vedea concret investiţii eficiente, nu doar în drumuri, dar şi în sănătate, dotări pentru servicii publice. Anul acesta vom avea licitaţiile pentru a dota ISU Arad cu trei ambulanţe, o auto­­specială pentru stingerea incendiilor, autocar de transport, au­­tocisternă de transport apă şi altedotări de care au nevoie cei care intervin pentru a salva vieţile oamenilor. Este vorba despre fonduri de1.155.400 de euro pe care am reuşit să le obţinem în parteneriat cu ISU. Suntem deschişi spre parteneriate cu instituţii care sunt aproape de arădeni. Genul acesta de proiecte arată beneficiile pe ca­­re le avem ca stat european, arată deschi­­derea noastră şi capacitatea de a folosi toate fondurile disponibile pentru dez­­voltarea Aradului, pentru a avea servicii publice de calitate”, a declarat Ser­­giu Bîlcea.  JA-A.G.

Eveniment

Contrabandă cu ţigări, rujuri şi arme tip airsoft

ARAD. În urma unei percheziţii domiciliare efectuată în satul Cuvin, comuna Ghioroc, au fost găsite peste 100.000 de ţigarete de contrabandă, două arme de tip airsoft şi peste 2.300 de rujuri a căror provenienţă nu a putut fi justificată. Percheziţia a avut loc marţi, 15 ianuarie, şi a fost efectuată de poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, sprijiniţi de lucrătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, în baza unui mandat emis de Judecătoria Lipova.Descinderea a avut loc la locuinţa unui bărbat în vârstă de 45 de ani, din Iaşi. Aici, poliţiştii au găsit 102.400 fire ţigarete timbrate necorespunzător, două arme de tip airsoft şi 2.325 de rujuri a căror provenienţa nu a putut fi justificată. Bunurile descoperite au fost confiscate.Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, „în ba­­za probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore pe baza de ordonanţă de reţinere sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, urmând ca la expirarea duratei măsurii să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă”.  JA-I.C.

„Morile de vânt” de lângă Atrium Mall

Arad. Nu există zi în care să nu fie ridicată vreo maşină pe platformă şi transportată pe strada Dosoftei pentru că a parcat neregulamentar. Avem câteva zone în municipiu unde poliţiştii locali arădeni ar putea să stea de „pază” non-stop, pentru că de muncă ar fi destulă acolo. De departe, zona vedetă unde se parchează neregulamentar, zi de zi, este Calea Aurel Vlaicu în drept cu Atrium Mall. O a doua zonă este Bulevardul Revoluţiei colţ cu Crişan.În zona Atrium Mall, căci despre ea vorbim astăzi, zeci de şoferi ignoră zilnic semnul care le interzice parcarea autoturismelor. De fiecare dată, însă, se întâmplă la fel. Poliţiştii locali degajează zona, rup amenzi, cheamă platforma pentru a ridica autovehiculele iar, după ce pleacă, şo­­ferii revin la vechile obiceiuri.În imagini puteţi vedea un alt şofer din zecile care parchează neregulamentar. Dacă mulţi au scăpat de amenzi şi de poliţiştii locali, acest şofer va trebui să scoată din buzunar 580 de lei şi va mai trebui să plătească şi pentru a-şi recupera autoturismul care a fost dus la depozitul de maşini pe strada Dosoftei cu platforma.  JA-V.G.

Încarcerat pentru infracţiuni rutiere

ARAD. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii. Potrivit IPJ Arad, mandatul a fost emis pe numele unui bărbat de 37 de ani, din Arad, care are de executat o pedeapsă cu închisoarea de un an şi 657 de zile pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Arad.  JA-I.C.

A furat produse cosmetice din supermarket

ARAD. O femeie de 56 de ani, din Arad, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost prinsă furând. Poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul IPJ Arad au întocmit un dosar de cercetare penală pentru furt după ce arădeanca a fost depistată în flagrant sustrăgând produse cosmetice din incinta unui supermarket de pe raza municipiului. Prejudiciul, în valoare de 123,58 de lei, a fost recuperat.  JA-I.C.

124

de sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.000 de lei au fost aplicate de poliţiştii...

Tânără din Sântana, de 24 de ani, fără permis

SÂNTANA. La volan fără permis pe străzile oraşului Sântana! Este vorba despre o tânără de 24 de ani, din Sântana, care a fost depistată de poliţiştii din oraş conducând un autoturism fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Astfel, pe numele tinerei oamenii legii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere fără permis de conducere.  JA-I.C.

Sport

Start de retur în Liga Desavoia

ARAD. Cel mai puternic campionat judeţean de mini-fotbal pe teren artificial organizat în Arad – Liga Desavoia, a avut programată, în week-end, prima etapă a returului sezonului 2018-2019. Iată rezultatele consemnate şi situaţia la zi în clasamentele celor trei eşaloane…Liga 1Conceptline vs Flamura Roşie 1-3, DIM Pârneava vs Simco 3-1, Napoli vs Fc Marţi 3-0, Takata Centuri vs Ac Luciano 0-1, Gloria Bujac vs Sistema 1-9, Fc Premiere vs Alfa United 5-3, Old Friends vs Yazaki 4-3, Acm Arad vs Fc Ergad 2-5, Black Warriors vs Dortmund 0-3.Clasament: 1.Premiere 47p, 2.Luciano 45p, 3.Sistema 40p, 4.DIM Pârneava 38p, 5.Flamura Roşie 36p, 6.Alfa United 33p, 7.Dortmund 31p, 8.Ergad 30p, 9.Simco 29p, 10.Yazaki 26p, 11-12.Takata Centuri şi Napoli 23p, 13.Conceptline 20p, 14.Bujac 19p, 15.Old Friends 12p, 16.Acm 10p, 17.Marţi 7p, 18.Black Wa­­rriors 0p.Liga 2Juventus vs 5 Colţuri 3-3, Supernatural vs Red Fighters 2-4, Universitatea U vs Poker Stars 2-3, Făt Frumos vs Amoretti 1-5, Real Team vs Lazio Friends 5-6, Elmo vs Breckner Team 3-0, Strâgoii vs Sporting Şoimoş 3-0, Fc Micalaca vs Fc Motorul 5-4, Victoria Ursus vs Toolshop 1-3.Conduce în clasament: 1.Elmo 40p, 2.Real Team 36p, 3.Micalaca 33p, 4.Lazio Friends 32p, 5.Amoretti 30p. Pe ultimele locuri: 14.Strâgoii 21p, 15.Făt Frumos 17p, 16.Victoria Ursus 14p, 17.Universitatea 13p, 18.Supernatural 12p.Liga 3Academia Pârneava vs Jumbo 4-3, Dream Team vs A.T.U. 5-1, Portadoors vs Noi&Noi 6-1, Luceafărul vs CSŞ 81 3-2, Gf Aeronautics vs Coindu 1-4, Huf vs Tigres 4-6, Cfr Arad vs Electroputere Arad 3-1, Viitorul vs Sano Safety 2-4, Amidamaru vs DOG 5-1, Old School Fotbal vs Young Boys 7-1.Pe primele locuri: 1.Luceafărul 48p, 2.Old School 45p, 3.Coindu 40p, 4.Aeronautics 39p, 5.Noi&Noi 35p. La subsol: 15.ATU 16p, 16.Huf 14p, 17.Viitorul 11p, 18.Jumbo 9p, 19.Academia Pârneava 7p, 20.Young Boys 3p.  JA-D.S.

Ionuţ Popa s-a plâns de duritatea adversarului

ARAD. La finalul meciului de ieri UTA – Elore Bekescsaba, câştigat de formaţia oaspete, antrenorul Ionuţ Popa a declarat: „A fost primul joc amical şi au apărut deja accidentările. Vulturar şi Isac s-au accidentat destul de grav, îmi pare rău pentru aceşti copii, pentru că vor pierde o parte din pregătire. Nu o să înţeleg niciodată echipe ca aceasta, Elore Bekescsaba, care urmăreşte cu orice scop să câştige un meci de pregătire, de antrenament. Îmi pare rău că am jucat cu ei, dacă ştiam că evoluează aşa dur, mai bine nu jucam. Au dat dovadă de o agresivitate maximă, dacă ştiam că vor neapărat să câştige, începeam meciul de la 3-0 pentru ei, poate erau mai liniştiţi şi puteam juca fotbal. Una peste alta, am dat prilejul jucătorilor Alvarenga şi Dombrovoschi să arate că dacă pot să rămână la UTA, de aceea au şi jucat toate minutele. Deocamdată, nu am un răspuns, îi mai văd câteva antrenamente apoi mă voi decide”.Tehnicianul UTA-ei a vorbit şi despre faptul că noutăţile din lot întârzie să apară: „Nu-mi explic nici eu ce se întâmplă. De exemplu, un jucător trebuia să apară azi (n.n. – ieri), altul, sâmbăta trecută, iar a doua zi am auzit că e la altă echipă. Întrebarea voastră, a jurnaliştilor, e pertinentă, de ce nu vin jucătorii la UTA, dar vă spun că nu am un răspuns. Am fost refuzaţi deja de 7-8 jucători, aşa că am început să discutăm cu alţii. Am vorbit marţi seara cu doi jucători, care au spus că îmi vor da un răspuns zilele viitoare” – a mai declarat Popa.  JA-L.S.

Primele teste pentru paletele CSM

ARAD. Cupa României rezervată juniorilor este prima competiţie naţională în tenisul de masă. CS Municipal Arad (antrenor Cristian Dodean) va fi reprezentat la competiţia din Buzău (25-27 ianuarie) de Irina Rus, în concursul junioarelor I, Andreea Neamţu şi Mădălina Orban, ambele urmând să joace atât în competiţia junioarelor I cât şi a junioarelor II, notează site-ul clubului condus de Lucia Mihalache. Alte două arădence, „produse” ale CSM-ului arădean, se vor alinia la start: Adela Strună, care va reprezenta însă culorile CSM Bistriţa, şi Andreea Craiu, legitimată la ACS Dumbrăviţa, campioană naţională la nivelul senioarelor.La ediţia trecută a „naţionalelor” , Irina Rus a fost medaliată cu bronz la nivelul junioarelor II.  JA-D.L.

Junii ProVolei, meci nebun în Banat

OŢELU ROŞU. Primul meci al anului, susţinut la Oţelu Roşu de cadeţii de la UVVG ProVolei Arad, a fost unul de-a dreptul nebun, arădenii depăşind dramatic echipa gazdă CSŞ Caransebeş Oţelu Roşu, cu scorul de 3-2. Profesorul Radu Sabău, preşedintele clubului, ne relatează firul evenimentelor: „Meciul a început cum nu se poate mai prost pentru noi, 0-10, 5-16, dar de aici lucrurile s-au schimbat în bine: pe serviciile lui Vlad Ştefănescu se ajunge la 15-16, apoi trecem la conducere şi câştigăm setul cu 25-22. Seturile 2 şi 3 revin destul de lejer gazdelor, cu 25-17 şi 25-20. Arădenii se ambiţionează şi câştigă setul patru cu 25-19. Setul 5 începe cu iureşul gazdelor, 8-3, 11-7 şi 14-9. Când toată lumea din sală se pregătea să sărbătorească victoria gazdelor, echipa lui Marius Mascovits se trezeşte din «pumni», egalează la 14 şi câştigă dramatic cu 16-14 şi cu 3-2 la general”.Antrenorul Marius Mascovits a avut la dispoziţie următorul lot: Ciubotariu Alexandru, Dobre Dănuţ, Creţa Patric, Timotity Mark, Popovici Sergiu, Sîrboiu Sebastian, Ştefănescu Vlad, Mihălescu Dan, Şullei Adrian, Kisvardai Tamas şi Şipoş Richard.Următorul meci al echipei de cadeţi, peste două săptămâni, pe 27 ianuarie, când va întâlni în sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” (Generală 18) formaţia CSŞ Blaj, care până acum nu a pierdut niciun set.  JA-D.L.

Proiecte mari

Conducerea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Arad, formată din director Cristi Gavra şi director adjunct Dan Cuedan, împreună cu administratorul Sălii Sporturilor, Lili Nica, are aşteptări mari de la anul 2019. (Şi) cu sprijinul Guvernului se doreşte demararea reabilitării „Polivalentei” şi a Bazinului „Delfinul”, pentru a oferi sportivilor şi publicului condiţii mai bune.  Foto: JA

21

de mii de dolari vor împărţi arădeanul Marius Copil şi maghiarul Marton Fucsovics după...

AMEFA debutează astăzi în Cupa României

ARAD. Opt din cele nouă echipe din Superliga Naţională de polo s-au înscris în Cupa României la polo pe apă, AMEFA Arad urmând a înfrunta, joi (ora 18,30), pe Corona Sportul Studenţesc. În sferturile de finală se mai dispută confruntările: Steaua – CSM Târgu Mu­­reş, CSM Digi Oradea – Politeh­­nica Cluj-Napoca şi Dinamo – Rapid. Vineri vor avea loc semifinalele în grupele 1-4 şi 5-8, iar sâmbătă sunt programate meciurile de clasament. JA-D.L.

Sport international

A pierdut cu Kvitova

TENIS. Irina Begu (70 WTA) părăseşte Australian Open încă din turul 2. Sportiva noastră a...

Panoramic

Acordul de Brexit a fost respins

UE ar putea prelungi termenul pentru Brexit dacă Londra oferă motive întemeiate.STRASBOURG/LONDRA. Parlamentul European a organizat miercuri, la Strasbourg, o dezbatere pe tema crizei...

Atac

Cel puţin 15 persoane au fost ucise într-un complex din Nairobi în urma unui atac comis de un grup de islamişti radicali somalezi.„Avem 15 morţi în acest moment, inclusiv străini”, au declarat declarat oficialii din Nairobi. Atacatorii au fost omorâţi de forţele de ordine.  FOTO:EPA

Magazin

Denisa

Este model în albumul „Portrete de centenar”

Internată la psihiatrie

LOS ANGELES. Paris Jackson, fiica regretatului artist Michael Jackson, s-a internat într-un centru de...

Concurent

Căţelul este concurent în competiţia Câinele Anului, care se desfăşoară în Amersfoort, Olanda.  FOTO: EPA

Prezintă premiile Grammy

Los Angeles. Cântăreaţa Alicia Keys a fost desemnată în calitate de prezentatoare oficială a galei...

Ca să vă bucurați de întregul articol, vă rugăm să vă logați.

Please enter the code

The code is not valid, has been used already or has expired
Trimitere e-mail