Mutations of this issue:
Zoom
Arată text view

Prima

Impact violent la Kilometrul 0

Accidentul a avut loc joi, 14 martie, în jurul orei 12, pe Bulevardul Revoluţiei colţ cu strada Horia, în faţa Primăriei Municipiului Arad. Primii care au ajuns la locul accidentului au fost poliţiştii locali care au fluidizat traficul. Se pare că şoferul autoturismului Volkswagen, cel implicat în coliziune, venea dinspre Podgoria înspre Teatru pe Bulevardul Revoluţiei şi dorea să vireze la stânga înspre primărie. /P.8 FOTO: VALI GORAN

Centurile de siguranţă, la control

Poliţiştii rutieri au fost prezenţi joi, 14 martie, pe raza oraşului Sebiş şi au efectuat controale în trafic. Aceştia au verificat, în principal, dacă conducătorii auto şi pasagerii din maşini poartă centurile de singuranţă. Şi asta deoarece săptămâna 11-17 martie este dedicată controalelor TISPOL, când acţiunile Poliţiilor Rutiere din Europa vizează controale privind purtarea centurilor de siguranţă de către ocupanţii maşinilor. /P.8  FOTO: IOANA COSTAŞ

Actualitate

12 străzi în plin şantier

În acest moment pe 12 străzi din municipiul nostru se lucrează concomitent. Pe unele străzi circulaţia autoturismelor este blocată.

Invitaţie la ecologizare

Arad. An de an, gunoaiele şi resturile menajere apar în pădure ca ciupercile după ploaie. La aproape 30 de ani de la Revoluţia din 1989 parcă nu am învăţat nimic. Zonele care ar trebui să fie curate, care ar trebui să ne destindă sunt năpădite an de an de gunoaie şi resturi menajere aruncate de arădeni exact în locul în care se simt bine.Administraţia Parcului Natural „Lunca Mureşului” Arad în parteneriat cu Organizaţia Naţională „Cercetaşii României”, Centrul Local Arad „Phoenix” îi cheamă pe arădeni să li se alăture în cadrul unei acţiuni de ecologizare ce va fi efectuată pe malul Mureşului. Întâlnirea are loc sâmbătă, 16 martie, la ora 10:00, în faţa Pensiunii „Zori de Zi” din Pădurea Ceala, de unde se pleacă pe malul râului, în amonte.„Haideţi să ne mobilizăm din nou şi să dăm o mână de ajutor naturii! Întâlnirea va fi în faţa Pensiunii «Zori de Zi» (lângă Insula a III-a). Oferim noi sacii şi mănuşile. Voi să veniţi cu buna dispoziţie. Vă aşteptăm în număr cât mai ma­­re”, a declarat Fulviu Moga, directorul Parcului Natural „Lunca Mureşului” Arad.  JA-V.G.

TIR-urile, interzise în Ungaria

ARAD. Poliţia de Frontieră a­­nunţă că TIR-urile vor fi interzise pe teritoriul Ungariei în zilele care urmează. Autorităţile maghiare i-au anunţat pe frontieriştii români despre faptul că, începând cu 14.03.2019 ora 23.00 (ora României) până în 15.03.2019 ora 23.00 (ora României) şi din 16.03.2019 ora 23.00 (ora României) până în 17.03.2019 ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 15.03.2019 este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.  JA-A.G.

24 de ore

Artişti pentru artişti, la teatru

ARAD. Demersul iniţiat de Uniunea Teatrală din România (UNITER), „Artişti pentru artişti”, este o acţiune umanitară de strângere de fonduri pentru artiştii aflaţi în dificultate. Teatrul Clasic din Arad se înscrie, din nou, în rândul instituţiilor teatrale din ţară care iau parte la acest proiect. De data aceasta, prin „Familia Ibsen”, în regia lui Cristian Ban. Reprezentaţia este programată sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 19.„Şi în acest an, banii strânşi ca urmare a vânzării biletelor pentru reprezentaţia din 6 aprilie vor ajunge la colegii noştri de breaslă aflaţi în dificultate. Este un gest esenţial de susţinere pentru artiştii ajunşi la vârsta senectuţii, fără posibilitatea unui trai decent, unii dintre ei fără familie sau alt sprijin”, spune Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.  JA-E.R.

Societate

Îl vrea demis pe Teodorovici

Senatorul Ioan Cristina cere demiterea ministrului Finanţelor Publice după ieşirea publică a acestuia la adresa mai multor parlamentari.

Două Burse, programate la nivel naţional

ARAD. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a anunţat graficul de desfăşurare a burselor locurilor de muncă ce se vor desfăşura la nivel naţional în acest an. Astfel, în data de 12 aprilie 2019, va fi organizată la nivel naţional „Bursa Generală a Locurilor de Muncă”, al cărei obiectiv principal îl constituie creşterea gradului de ocupare al persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, prin corelarea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajatori şi solicitanţi.În data de 18 octombrie a.c. va avea loc „Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi” dedicată tinerilor absolvenţi, având drept scop facilitarea accesului tinerilor la locurile de muncă disponibile pe piaţa muncii şi interacţiunea directă a acestora cu agenţii economici.La nivelul fiecărui judeţ, în funcţie de evoluţia pieţei muncii locale, de condiţiile locale şi de solicitările agenţilor econmici, vor mai putea fi organizate şi alte tipuri de burse pentru diferite meserii sau ramuri de activitate.  JA-A.P.

Sănătate

420

de mii de persoane adulte din Marea Britanie au fost subiectul unui studiu care a concluzionat că...

Panoramic

Eveniment

Tentativă de omor la Conop

Un incident care trebuia trecut cu vederea a escaladat, iar un om putea să-şi piardă viaţa după ce a fost rănit în gât cu un ciob de sticlă.

Centurile de siguranţă, controlate la Sebiş

ARAD. Poliţiştii rutieri au fost prezenţi joi, 14 martie, pe raza oraşului Sebiş şi au efectuat controale în trafic. Aceştia au verificat, în principal, dacă conducătorii auto şi pasagerii din maşini poartă centurile de singuranţă. Şi asta deoarece săptămâna 11-17 martie este dedicată controalelor TISPOL, când acţiunile Poliţiilor Rutiere din Europa vizează controale privind pur­­tarea centurilor de siguranţă de către ocupanţii maşinilor. Poliţiştii Serviciului Rutier au verificat în cadrul acţiunii organizate la Sebiş nu doar purtarea centurii de siguranţă de către ocupanţii autoturismelor, ci şi starea autovehiculelor – dacă iluminatul funcţionează – şi dacă există ITP şi RCA valabile. „Pe raza localităţii Sebiş din judeţul Arad se desfăşoară o acţiune a Poliţiei Rutiere sub egida TISPOL pentru verificarea şi impunerea folosirii centurii de siguranţă, precum şi a dispozitivelor de fixare omologate. Această acţiune se desfăşoară pe parcursul întregii săptămâni, la nivelul statelor mem­­bre ale Uniunii Europene, iar la nivel naţional este coordonată de Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române”, a punctat inspectorul de poliţie Adina Aconstantinesei, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Arad. Pe perioada acţiunii rutiere, poliţiştii au controlat 120 de autoturisme şi au legitimat 167 de persoane. Au mai fost aplicate 11 sancţiuni pentru lipsa centurii de siguranţă, două pentru utilizarea telefonului mobil, două pentru pietoni pentru traversare prin loc nepermis, fiind reţinute şi două permise auto, pentru depăşire neregulamentară. Poliţiştii rutieri au aplicat 49 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 15.490 de lei şi au întocmit un dosar penal după ce au depistat o persoană conducând un autoturism pe drumurile publice fără a avea permis auto.  JA-I.C.

Noi animale moarte

PECICA. După ce, în primă fază, vânătorii din Pereg şi Pecica au descoperit aproape 30 de căprioare moarte, cauza probabilă fiind otrava de şoareci împrăştiată pe terenurile agricole, acum apar noi cadavre de animale. De această dată, pe lângă alte căprioare şi cerbi, au mai fost descoperiţi fazani, ulii şi iepuri, toţi morţi. Vorbim de zeci de animale decedate, care se adaugă la cele care au fost descoperite deja. Şi asta nu este tot. Vânătorii sunt convinşi că, în zilele care urmează, vor apărea noi animale moarte. „Cel mai probabil, fazanii, iepurii şi căprioarele au mâncat direct din otravă. În ceea ce priveşte ulii, aceştia au murit după ce au mâncat din animalele care au murit. Otrava este atât de puternică, încât a omorât şi ulii care au mâncat din căprioarele şi iepurii otrăviţi”, a spus Ioan Parai, paznic de vânătoare pe fondul Pereg. Se pare că animalele sunt atrase de otravă din cauza unor potenţiatori de gust şi de miros pe care le conţin plicurile aruncate la întâmplare pe câmp. „În cazul animalelor moarte la Pereg şi la Pecica se suspectează intoxicarea cu substanţe toxice, ţinând cont de faptul că au fost găsite plicuri cu otravă pe câmp. Aşteptăm rezultatul analizelor care se fac la Timişoara”, a spus şi Cristian Gornic, directorul adjunct al DSVSA Arad.  JA-A.G.

Încep lucrările pe DN 76, la Vârfurile

ARAD. „Asocierea Dacia Faber SRL şi Total Construct SRL va începe lucrările de consolidare la km 86+500 al DN 76, pe sectorul Criştioru de Jos – Vârfurile, unde a avut loc o alunecare de teren. Contractul a fost semnat în data de 13 martie 2019, ca urmare a întocmirii u­­nui proces verbal de calamitate. Constructorul are la dispoziţie 4 luni pentru punerea în siguranţă a drumului, astfel în­­cât să fie evitată blocarea circulaţiei şi pentru a consolida te­­renul cu coloane forate în a­­dâncime”, mai spun drumarii.Însă veştile nu sunt tocmai bune pentru arădeni. Şi asta pentru că un alt tronson al DN 76, care trece prin judeţul nostru, trebuie să mai aştepte modernizarea. „În ceea ce priveşte reabilitarea tronsonului 4 (Vârfurile – Ştei), cu o lungime de peste 33 de km, anul acesta va fi lansată o nouă licitaţie, după ce fostul antreprenor a abandonat lucrările. În acest moment este deja actualizată documentaţia de atribuire, după ce a fost realizată o expertiză tehnică a lucrărilor executate de vechiul antreprenor”, se mai arată într-un comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.  JA-A.G.

Sport

A fost Olimpiada de minihandbal

SÂNTANA. Liceul Teoretic „Jozef Gregor Tajovsky” Nădlac a oferit echipa campioană în faza judeţeană a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la handbal mixt, derulată la sala de sport a Liceului Tehnologic „Stefan Hell” din Sântana, cu şapte participante la start. După desfăşurarea unor jocuri în care elevii au arătat dăruire, ambiţie şi fair-play, finala a adus faţă în faţă Liceul cu Program Sportiv Arad şi Lic. „J. G. Tajovsky”, nădlăcanii impunându-se cu scorul de 8-4 (3-2). Pe podium a mai urcat echipa considerată favorită înaintea competiţiei, dar şi după disputarea meciurilor din grupe, Şcoala Gimnazială „Ioan Slavici” Şiria, 7-2 în finala mică susţinută în compania gazdelor.În grupe s-au înregistrat rezultatele: Colegiul Naţional „Preparandia – D. Ţichindeal” (Pedagogic) vs. LPS 5-5, Năd­­lac vs. Pedagogic 6-1, LPS vs. Nădlac 3-5 (în Grupa A), Şiria vs. Şc. Gim. „Mihai Veliciu” Şepreuş 12-1, Sântana vs. Liceul Tehnologic „Ion Creangă” Curtici 3-0, Curtici vs. Şepreuş 2-0, Şiria vs. Sântana 12-0, Şepreuş vs. Sântana 2-2 şi Şiria vs. Curtici 10-1. În semifinale, Nădlac a trecut de Sântana, scor 4-0 (3-0), iar LPS de Şiria, scor 7-4 (3-2).Lotul formaţiei campioane (profesor Cristian Popa) i-a cuprins pe: Paraschiv Tobias, Sproch Sorin, Talpaş Silviu, Albert Klara, Bogdan Radu, Ianecsko Andrei, Lazea-Hodacsek Valentina, Mîţi Dănuţ, Moisiţi Emilian, Popovici Darius şi Unc Norbert. Ei au fost premiaţi în cadrul festivităţii de premiere oficiată de inspectorul de specialitate, prof. Paul Barta. Formată pe scheletul echipei de juniori a Victoriei Nădlac, formaţia din oraşul de la vamă va reprezenta judeţul Arad la faza zonală ce va avea loc în 12 aprilie, la Vulcan (jud. Hunedoara).  JA-D.L.

„Sub asediul” constructorilor!

ARAD. După ce foarte multă vreme nu s-a mai spus nimic despre ce se întâmplă la stadionul „Francisc Neumann”, iată că a sosit şi ziua în care Primăria a venit cu un anunţ oficial. Aflăm, cu această ocazie, că se lucrează intens la suprafaţa pe care va fi montat gazonul.Sub sloganul: „Stadionul Municipal Francisc Neumann, «sub asediul» constructorilor”, Primăria a oferit un comunicat de presă, pe care îl redăm în continuare.„Temperaturile pozitive înregistrate în ultima perioadă le-a permis constructorilor reluarea lucrărilor pe stadionul municipal Francisc Neumann. Zilele acestea Firma SC Rulouri de gazon SRL, cea care a câştigat licitaţia pentru refacerea gazonului de pe noua arenă, a reluat lucrările de pregătire a terenului pentru montarea gazonului. Vă reamintim faptul că suprafaţa totală ce urmează să fie amenajată este de 9.840 mp. Aceasta va fi împărţită în două zone distincte, respectiv spaţiu de joc cu o suprafaţă gazonată de 8.311 mp şi zonă perimetrală de 1.529 mp. Noul gazon va avea o instalaţie de încălzire şi un sistem de irigare, aceste investiţii fiind asumate de Primăria Arad. În paralel, continuă lucrările de compartimentare a spaţiilor existente. Constructorii lucrează săptămâna aceasta la compartimentarea interioară a Tribunei 1. În scurtă vreme vor începe şi lucrările la instalaţia de nocturnă, ordinul de începere al acestora depinzând de eliberarea autorizaţiei de construire”.  JA-L.S.

În căutarea victoriei

ARAD. Fără succes în faţa sătmărencelor în acest sezon, FCC ICIM va căuta, sâmbătă, ora 18 – intrarea liberă – , în „Po­­livalenta” arădeană, să „spargă gheaţa”, pentru a-şi păstra intacte şansele, atâtea câte mai sunt, de a prinde locul 4 înaintea play-off-ului. Nu-i mai puţin adevărat că şi CSM Satu Mare este „con­­damnată” să învingă,pentru a avea o şansăla primul loc înduelul cu cei de la Sepsi, care se va decide în runda viitoare la Sfântu Gheorghe.Avem toate atu-urile pentru un spectacol de calitate sub panou, galben-albastrele având în americanca Destiny Willi­­ams – autoare a „double-double” în fiecare joc de la revenirea la Arad – una dintre cele mai valoroase straniere din Liga Naţională de baschet feminin. Avantajul echipei vizitatoare stă în banca de rezerve, mult mai lungă, tehnicianul spaniol Miguel Lopez a­­vând mai multe variante de schim­­bări decât omologul său de pe banca Aradului, Bogdan Bulj.  JA-D.S.

LPS Arad s-a impus în Cupa „Mărţişorul”

ARAD. Multe zâmbete între cele două semicercuri ale sălii de sport a Liceului cu Program Sportiv din Arad cu ocazia Cupei „Mărţişorul” la handbal, ciclul gimnazial. Organizată de Liceul cu Program Sportiv Arad (prof. Ramona Koroşi), competiţia ajunsă la ediţia cu numărul IV a fost câştigată de gazde, atât la feminin, cât şi la masculin.În competiţia fetelor, LPS Arad a dispus de LPS Cetate Deva, scor 13-5, Şcoala Gimnazială din Tileagd (jud. Bihor), 15-7, şi Liceul Tehnologic „Şte­­fan Hell” Sântana (profesor Josef Honiges), 9-4. Pe podium au mai urcat fetele din Sântana (12-8 cu Deva şi 10-3 cu Tileagd) şi Deva (12-3 cu Tileagd).În întrecerea băieţilor au fost prezente trei echipe: LPS Arad (15-7 cu CS Inoan şi 16-12 cu Sântana), Sântana (11-5 cu Clubul Sportiv Inoan) şi CS Inoan Arad (profesor Adriana Inoan).La final, participanţii au fost recompensaţi cu diplome şi cupe, în cadrul unei festivităţi coordonate de profesori Ramona Koroşi şi Alin Horvath, oaspeţii plecând din oraşul nostru cu amintiri de neuitat. JA-D.L.

Şimand-Pecica, derby-ul rundei!

ARAD. Caravana fotbalului judeţean a ajuns la borna cu numărul 19, „capul de afiş” al etapei fiind confruntarea de la Şimand, unde soseşte liderul din Pecica. Cu precizarea că AFC 2 UTA stă fără puncte, iar Frontiera Curtici se odihneşte cu punctele câştigate la „masa verde” primite în urma retragerii Victoriei Nădlac din campionat, iată programul jocurilor de sâmbătă: Podgoria Pâncota – Speranţa Turnu (se joacă la Ineu), Victoria Zăbrani – CS Ineu, ambele de la ora 11, Şoimii Şimand – Progresul Pecica, CS Glogovăţ – Victoria Felnac, Cetate Săvârşin – ACS Socodor şi Unirea Sântana – Păulişana Păuliş, toate de la ora 15.  JA-D.S.

Şimăndanii, eşec la futsal

DEVA. Întrecerea de futsal rezervată juniorilor Under 19 s-a repus în mişcare, singura reprezentantă a Aradului, Şomii Şimand, suferind un eşec oarecum suprinzător. Elevii cuplului Mărcuş – Buruiană au evoluat pe terenul echipei Autobergamo Deva, cedând cu sco­­rul de 5-2 (2-1). Cu un total de 9 puncte acumulat după rundele din tur, Şoimii se clasează pe poziţia a doua în Seria a 5-a, la trei puncte de liderul West Deva.  JA-D.L.

Avem festival de minihandbal Euroregiunea RO5

ARAD. Duminică, începând cu ora 10, nouă echipe de mini – handbal îşi vor da întâlnire în „Polivalenta ” arădeană la Festivalul de minihanbal masculin Euroregiunea RO5. Totul, în cadrul proiectului Federaţiei – Handbalul, sport naţional. Pe lângă echipa organizatoare, HC Beldiman Arad, participă: Şcolar Reşiţa, Vipers Deva, CSŞ Lugoj, LPS Banatul Timişoara, ACS Cîtu Timişoara, Freedome Giroc, Dominicii Maşniţa Nouă şi CSŞ Hunedoara. JA-D.S.

17

martie este data la care se va disputa tradiţionala confruntare anuală dintre selecţionata de...

Sport international

Magazin

Irina

Este model în albumul „Portrete de Centenar”

Blocaţi spre Tel Aviv

TEL AVIV. Hatari, „prima trupă techno BDSM” calificată în finala Eurovision, este acuzată că...

Albinos

Un pui albinos de cangur a fost fotografiat la grădina zoologică din Decin, Republica Cehă.  FOTO: EPA

Ca să vă bucurați de întregul articol, vă rugăm să vă logați.

Please enter the code

The code is not valid, has been used already or has expired
Trimitere e-mail