Mutations of this issue:
Zoom
Arată text view

Prima

Un protest cât o victorie!

Uniţi în jurul inspectorului de specialitate din cadrul ISJ Arad, Paul Barta, dascălii de sport – aflaţi în grevă japoneză – au învins Ministerul Educaţiei. Cel puţin, pentru moment. Ministrul Ecaterina Andronescu a anunţat retragerea proiectului care viza scoaterea orelor de educaţie fizică şi sport la clasa pregătitoare şi clasele a I-a şi a II-a. /P.9  FOTO: JA

Actualitate

Încă 3 vieţi luate de gripă

O femeie de 84 de ani şi doi bărbaţi de 63, respectiv 64 de ani au murit la Spitalul Judeţean. Numărul deceselor a ajuns la 8, în Arad.

Două noi blocuri pe Tarafului, finalizate în prima parte a anului

ARAD. Municipalitatea anunţă că blocurile de pe strada Tarafului, a căror construcţie a început în toamna anului 2017, vor fi finalizate mai devreme decât se stabilise iniţial. E vorba de două imobile cu două etaje, ridicate pe fostul amplasament al Pieţei Obor din Sînicolau Mic. Fiecare bloc va avea câte 32 apartamente (20 apartamente cu o cameră şi 12 apartamente cu 2 camere) prevăzute cu baie proprie şi bucătărie/chicinetă. Blocurile vor fi racordate la toate utilităţile necesare, inclusiv gaz metan, fiind dotate cu centrale termice proprii la parter. În jurul blocurilor se va amenaja o reţea de circulaţie carosabilă, platforme de parcare, spaţii verzi cu plantaţii de arbori şi arbuşti de tip parc cu bănci de odihnă.Viceprimarul Călin Bibarţ a verificat stadiul lucrărilor la cele două blocuri. „Perspectivele sunt optimiste în sensul că cele două blocuri sociale vor fi finalizate în prima jumătate a anului şi nu în toamnă, aşa cum era programat. Suntem datori să fim apropiaţi de toţi concetăţenii noştri, mai ales de cei care trec prin momente mai dificile”, a declarat viceprimarul Călin Bibarţ. Investiţia muncipalităţii se ridică la 7 milioane de lei.  JA-D.D.

Şofer surprins în timp ce avaria o altă maşină

ARAD. Un arădean a surprins pe camera de filmat montată pe bordul maşinii o aşa-zisă cursă între două autoturisme destul de vechi şi „obosite”, cursă soldată cu avarierea unei a treia maşini. Arădeanul aştepta la semafor, pe strada Andrei Şaguna, în spatele unui VW Polo, iar pe banda din dreapta, aferentă maşinilor care virează la dreapta, a oprit un Opel Astra, care dorea să meargă înainte. În momentul în care semaforul s-a făcut verde, ambele maşini din faţă au pornit la drum. VW circula regulamentar, în timp ce Opelul circula pe pista de biciclete, pe o bucată de asfalt care, sub nicio formă, nu este bandă de circulaţie. Acolo, în zonă, lângă trotuar este parcare laterală, iar lângă parcare, spre axul drumului, este pistă de biciclete. Acest lucru nu l-a oprit, însă, pe şoferul Opelului să circule pe acolo. Numai că, la un moment dat, din cauza spaţiului insuficient, a acroşat oglinda unui autoturism parcat legal şi a rupt-o. Bineînţeles că a circulat mai departe şi nu s-a oprit să vadă ce avarii a provocat. „A mai tăiat calea unui şofer înainte de sensul de la Intim”, ne-a mai transmis arădeanul care a filmat incidentul.Din fericire pentru posesorul maşinii care a rămas fără oglindă, acesta se poate adresa Poliţiei dacă cel care i-a pro­­vocat paguba nu se oferă să rezolve, pe cale amiabilă, incidentul. Din nefericire, asistăm tot mai des, în traficul a­­rădean, la agresivitate, la „muşchi umflaţi”, la infracţiuni comise de şoferi. Sperăm doar ca prezenţa Poliţiei Rutiere pe străzi să mai taie din elanul „bizonilor”.  JA-A.G.

Fabrică de textile din zona Curtici, închisă

CURTICI. Deşi CJA a fost informată chiar de mai marii Zonei Libere Curtici Arad de plecare, directorul Zonei Libere Curtici, Cristina Bibarţ, ne-a declarat nouă, uluitor, următoarele: „Con­­tractul cu cei de la Hanes Global Supply Chain România este în vigoare până în octombrie. Ne-au plătit redevenţele şi nu avem date că ar dori să încheie contractul înainte de termen. Mai sunt câteva luni până în octombrie şi vom vedea atunci ce se va întâmpla. Este posibil ca această companie să aducă o alta pentru concesiune, întrucât sunt firme care sunt în chirie, nu direct concesionare. În acest moment sunt aproximativ 50 de angajaţi la această companie”.Potrivit Mediafax, viceprimarul Curticiului, Ioan Daniel Doba, a confirmat închiderea companiei: „În luna decembrie a anului trecut şi-a închis porţile fabrica Hanes. Nu au oferit foarte multe informaţii cu privire la motivele pentru care au luat această decizie. În fabrică se producea lenjerie intimă şi îmbrăcăminte de noapte”, a declarat, citat de Mediafax, viceprimarul Doba.În urma solicitării transmise către conducerea companiei de Jurnal arădean/aradon.ro, am primit şi confirmare că fabrica de la Curtici a fost închisă. Motivele? Producţia în scădere, creşterea salarială şi deficitul de forţă de muncă: „Fabrica Hanes Global Su­­pply Chain Romania SRL Curtici din judeţul Arad a avut 275 de angajaţi care confecţionau articole de lenjerie intimă. Producţia a fost redusă treptat, închiderea fiind finalizată la sfârşitul anului 2018. Producţia a fost relocată la o fabrică deţinută de companie în Vietnam precum şi la alţi producători de lenjerie intimă din Asia”.  JA-A.P.

Un copil de 16 ani a spart o maşină pe Cocorilor

ARAD. Un băiat de 16 ani, din Arad, a spart o maşină parcată pe strada Cocorilor, iar din interior a furat o poşetă. S-a întâmplat miercuri seara, fapta fiind sesizată Poliţiei. Potrivit IPJ Arad, „politiştii au fost sesizaţi despre faptul că în intervalul orar 19.30 – 21.00, persoane necunoscute, prin spargerea geamului portierei dreapta spate, ar fi pătruns într-un autoturism parcat pe strada Cocorilor, de unde ar fi sustras o poşetă conţinând documente. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii secţiei nr.1 Vlaicu, împreună cu cei ai Biroului de Investigaţii Criminale, cel bănuit de comiterea activităţii infracţionale a fost identificat. Adolescentul (…) a fost identificat şi depistat pe raza municipiului, la scurt timp de la sesizarea faptei. Bunul sustras a fost recuperat, tânărul fiind cercetat pentru furt calificat”.  JA-I.C.

O parte din centru, fără căldură în case

Arad. Din cauza unei avarii apărute la Punctul Termic de la Teatru, consumatorii arondaţi acestuia au rămas fără încălzire. CET Hidrocarburi a anunţat joi dimineaţă că a sistat furnizarea energiei termice pentru încălzire „astăzi, 14 februarie 2019, între orele 9.00-20.00 în vederea remedierii avariei apărute la PT Teatru. Abonaţii afectaţi sunt consumatorii arondaţi străzilor Eminescu, Blaga, 6 Martie, Bariţiu, Meţianu, Cicio Pop, Piaţa Avram Iancu. Vă prezentăm scuze pentru disconfortul creat şi vă mulţumim pentru înţelegere” – se arată într-o informare a societăţii de termoficare.  JA-D.D.

24 de ore

Mihai Fifor, propus pentru Primăria Municipiului

ARAD. Senatorul de Arad, Mihai Fifor se bucură de sprijin tot mai mare în filiala judeţeană PSD pentru a candida la funcţia de primar al Aradului. Au existat deja discuţii în Biroul Permanent Judeţean, unde nu s-a luat, totuşi, o decizie finală în acest sens. Preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, spune că decizia va fi luată după alegerile europarlamentare, scrutin asupra căruia se concentrează acum organizaţia judeţeană. „Deocamdată pot să vă spun că domnul Mihai Fifor va fi şeful campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare în municipiu, iar campania pe judeţ va fi condusă de domnul deputat Florin Tripa”, a declarat preşedintele social-democraţilor arădeni, Căprar.  JA-M.B.

Societate

Festival – concurs de poezie patriotică

ARAD. Festivalul-Concurs de poezie şi proză patriotică „Sub Stindardul Tricolor”, aflat la prima ediţie, aşteaptă înscri­­eri până pe 14 aprilie. Nu există limite de vârstă, iar concurenţii trebuie să trimită două – trei poezii sau o proză scur­­­tă de cel mult trei pagini, pe a­­dresa de email stindardarad@yahoo.com.Între 15 aprilie şi 13 mai, juriul va evalua lucrările şi va acorda trei premii şi două menţiuni, înmânarea premiilor având loc în cadrul unui simpozion festiv ce se va desfăşura pe 14 mai 2019, la Arad.Concursul este organizat de Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere – Filiala Arad, Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război – Filiala Judeţeană Arad, Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor-Regina Maria” – Filiala Judeţeană Arad, Cercul Militar A­­rad, Liga Scriitorilor din România – Filiala Ju­­deţeană Arad, Bi­­blioteca Judeţeană „A.D. Xenopol” şi Salonul „Gutenberg” Arad. Detalii suplimentare des­­pre regulamentul festivalului concurs se găsesc pe pagina de Facebook a Revistei Stindard.Din comitetul de organizare fac parte col.(r) Sandu Crişan (ANVR), col.(r) Constantin Bur­­sa (AN Cultul Eroilor – Regina Maria), mr.(r) Dorin Ocneriu (ANCMRR), ec. Daniela Lupu (Cercul Militar), prof. Carina Baba (Liga Scriitorilor), dr. Do­­ru Sinaci (Biblioteca Judeţeană), prof. Mira Odagiu (Salonul Cultural Gutenberg). Preşednte de onoare este gl.mr.(r) Vasile-Ionel Heredea, secretar literar prof. Constantin Dehelean, iar din juriu fac parte col.(r) Constantin Butunoi, lt.col.(r) Alexandru Ioan Chiş, prof. Lucia Bibarţ, prof. Floare R. Cândea, prof. Vladimir Belity, pr.dr. Gheorghe Hodrea, prof.univ.dr. Anton Ilica.  JA-E.R.

Trienala internaţională de tapiserie, la Arad

ARAD. Filiala Arad a Uniunii Ar­­tiştilor Plastici din România, împreună cu Forumul European de Tapiserie Copenhaga, anunţă deschiderea Trienalei Internaţionale de Tapiesie Europeană „Artapestry5”. Vernisajul va avea loc pe 16 februarie, de la ora 16, la Galeria de Artă Delta. Expoziţia va putea fi vizitată până pe 31 martie 2019, urmând a fi expuse lucrări realizate de 43 de artişti din întreaga Europă, atât la Galeria de Artă Delta, cât şi la Galeria de Artă Alfa.  JA-E.R.

Bal de 8 Martie la CARP

ARAD. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Arad se pregăteşte de sărbătoare. De data aceasta, e vorba de tradiţionalul Bal de 8 Martie, închinat femeilor.Petrecerea e programată a se desfăşura chiar pe 8 martie 2019 (într-o zi de vineri), începând de la ora 17.00, la Restaurantul Bucegi (fostul Bingo de la Gară).Persoanele interesate să ia parte la acest eveniment – membri ai CARP, dar şi prietenii lor – trebuie să achite 60 de lei/ persoană. Înscrierile la Balul de 8 Martie se fac la sediul CARP, situat pe strada Paul Chinezu nr.5. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon: 0257-281137.  JA-D.D.

Sănătate

50

la sută dintre pacienţii cu sindrom de colon iritabil supuşi hipnoterapiei timp de un an au...

Eveniment

Cutremur în povestea lui Kaas

Dieter Kaas: „Fiul lui Iovănuţ şi oameni care au spus că sunt de la SRI Arad au venit la Viena să semnez o înţelegere cu cuprul”.

Sport

Un protest cât o victorie!

Uniţi în jurul lui Paul Barta, dascălii de sport arădeni – aflaţi în grevă japoneză - au învins Ministerul Educaţiei.

Dor de revanşă sub panou

BRAŞOV. Echipele care s-au aflat faţă în faţă, ca adversare, în cele mai multe jocuri oficiale din actualul se­­zon baschetbalistic,Olimpia CSU Braşov şi FCC ICIM Arad se întâlnescduminică, ora 17, sub Tâmpa. Pentru a 6-a oară. Scorul întâlnirilor directe este de 3-2 pentru braşovence, ultimul succes al echipei din care face parte şi ex-arădeanca Carla Bartee fiind consemnat chiar la Arad, scor 82-72.Întărită între timp cu americancele Williams şi Lee, dar şi cu un alt antrenor pe bancă, în persoana lui Bogdan Bulj, galben-albastrele caută revanşa (şi) pentru a a avea moral înaintea du­­elului din sferturile de finală ale Ligii Naţionale.Unde, cel mai probabil, Anamaria Ciotir şi colegele ei vor da tot peste Braşov. În sistem celmai bun din cinci meciuri, cu FCC ICIM dezavantajată de numărul jocurilor disputate pe teren propriu.Până atunci însă, mai sunt de disputat câteva jocuri din partea a doua a sezonului, prilej pentru echipa arădeană de a-şi regla jocul.   JA-D.S.

Crişul, test în Cupa României

ARAD. Prima fază a Cupei României la handbal feminin pro­­gramează (duminică, ora 17) o confruntare interesantă pe parchetul „Polivalentei” arădene. Fetele de la Crişul Chişineu Criş întâlnesc, în „16-mile” de finală, pe FC Argeş Piteşti, echipă clasată pe locul 4 în seria C a ligii secunde, în luptă cu alte două formaţii pentru obţinerea „biletului” ce duce spre turneul semifinal. De partea cealaltă, arădencele o­­cupă locul doi în seria D, fiind virtual calificate la turneul semifinal, prim pas pe drumul de promovare în Liga Florilor.Disputa eliminatorie de duminică, la care intrarea spectatorilor este gratuită, va fi oficiată de cuplul vâlcean A. Nitisor / A. Stamatoiu.În faza preliminară, Crişul a depăşit, în deplasare, pe ACS Od. Secuiesc, scor 26-24 (14-14).  JA-D.L.

Poloiştii arădeni evoluează în bazinul Rapidului

BUCUREŞTI. După o pauză de două săptămâni, poloiştii de la AMEFA revin în campionat, având o dublă confruntare în bazinul Rapidului. Deşi gazdele, de pe loc 5 în clasament, pornesc favorite, arădenii lui Cristian Cosma (locul 8) au şansele lor, anul debutând sub auspicii bune, cu două victorii în faţa echipelor din Cluj-Napoca şi Tg. Mureş. Duelurile din bazinul „Floreasca” au loc sâmbătă (ora 19) şi duminică (11).  JA-D.L.

8

este numărul turneului de baschet feminin din cadrul Campionatului Naţional Under 14, programat...

Sport international

RO_COTIDIAN

Tâlhărie în plin centrul Aradului

Arad. Un bătrân de 73 de ani a fost tâlhărit miercuri seara pe strada Horia. Tâlharul i-a furat o borsetă. Tâlhăria a fost anunţată la numărul de urgenţă 112, miercuri seara, în jurul orei 22.15.În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că persoana vătămată – bărbatul de 73 de ani din Arad – în timp ce se deplasa pe strada Horia, prin smulgere, ar fi fost deposedată de către o persoană necunoscută de o borsetă care conţinea telefoane, carduri bancare, acte, chei şi 115 lei. Oamenii legii l-au prins pe hoţ în câteva minute, în centrul oraşului în timp ce încerca să scoată bani de pe unul dintre cardurile furate.„La doar câteva minute de la sesizarea faptei a fost depistat cel bănuit de săvârşirea ei. Tânărul de doar 22 de ani, din judeţul Bihor, a fost depistat la intersecţia Bulevardului Revoluţiei şi strada Mircea Stănescu, la un bancomat al unei unităţi bancare, în timp ce încerca să scoată bani de pe unul din cardurile sustrase. Odată cu identificarea acestuia, s-a reuşit recuperarea bunurilor sustrase, în valoare de aproximativ 1.000 de lei – o parte fiind găsite asupra tânărului, iar altele pe marginea străzii, aruncate. Bihoreanul este cercetat pentru tâlhărie calificată”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.  JA-I.C.

Magazin

Betty

este pasionată de fotografie şi dans.  FOTO: OVI D. POP

A fost operat la un braţ

LOS ANGELES. Chitaristul şi cântăreţul Dave Grohl, membru al formaţiei de muzică rock Foo Fighters,...

Test pentru aripi

O raţă îşi întinde aripile în grădina zoologică Wilhelma din Stuttgart, Germania.  FOTO: EPA

Ca să vă bucurați de întregul articol, vă rugăm să vă logați.

Please enter the code

The code is not valid, has been used already or has expired
Trimitere e-mail