Mutations of this issue:
Zoom
Arată text view

Prima

Luna lui Brumar, scăldată în razele soarelui

„Nicioadată toamna nu fu mai frumoasă”, spunea poetul Tudor Arghezi într-una dintre poeziile sale pline de emoţie. Ei bine, luna lui Brumar a fost până acum una cum nu se poate mai frumoasă pentru arădeni: soarele şi-a revărsat căldura peste zi, iar tinerii s-au bucurat de această toamnă cu miros de primăvară prin parcuri. Doar câteva zile, însă, va mai ţine această vreme călduroasă, urmând ca după 15 noiembrie să se facă simţită vremea răcoroasă de iarnă.  FOTO: ANDREEA PINTEA

72 de zile pentru un răspuns

ARAD. O solicitare transmisă de către Jurnal arădean/aradon.ro Direcţiei Regionale Antifraudă Deva a primit răspuns du­­pă nu mai puţin de 72 de zile, deşi informaţiile solicitate făceau parte dintr-un comu­­nicat remis la nivel naţional.  /P.3

Pericol la şcoală! Cade clădirea!

Cade şcoala. Şi nu glumim. Vorbim în fapt de o situaţie periculoasă pe strada Romulus Cărpinişan, unde trotuarul din faţa Colegiului Tehnic „Aurel Vlaicu” a fost închis, după ce de pe pereţi au început să se desprindă bucăţi mari de tencuială şi ornamente. Din fericire, niciun elev sau trecător nu a fost rănit, dar zidăria a căzut peste un autoturism parcat. În urma impactului, parbrizul a fost spart, iar bucăţi dintr-un ornament al clădirii au deformat inclusiv bordul maşinii. /P.3  FOTO: M.B.

Actualitate

Pericol! Cade şcoala!

Bucăţi mari de zidărie au căzut peste o maşină de pe faţada unui liceu arădean, iar circulaţia pe trotuar a fost închisă.

Dosare pentru alcool

ARAD. Trei şoferi au fost prinşi, weekendul trecut, de către poliţişti, sub influenţa băuturilor alcoolice la volan. La Ineu, un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost depistat conducând un autoturism pe o stradă din oraş, cu o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe raza oraşului Chişineu-Criş, poliţiştii au de­­pistat un bărbat de 40 de ani, din Şepreuş, în timp ce conducea o maşină având o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce pe raza municipului, poliţiştii Biroului Rutier au oprit în trafic, pe strada Pescăruş, un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din Fântânele, având o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele celor trei conducători auto au fost întocmite dosare penale pentru conducere de autoturisme pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.  JA-I.C.

24 de ore

Societate

Se surpă malul Mureşului

Pe o porţiune de câteva zeci de metri, faleza dintre baza sportivă Constructorul şi parcul Aventura Voinicilor începe să se surpe.

„O idee pentru giratoriul Galleria”

ARAD. Acesta este mesajul care însoţeşte fotografia postată de Gospodărirea Comunală pe pa­­gina de Facebook a instituţiei. Potrivit directorului Tiberiu Ciul, imaginea înfăţişează pro­­punerea colegilor săi de la Departamentul de întreţinere şi amenajare spaţii verzi pentru sensul giratoriu din zona „Ga­­lleria Mall”. Şeful GCA consideră că amenajarea acestuia se impune pentru că „de când a plecat Galleria, nu arată nicicum”. Totuşi, în centrul schiţei propuse se află un cub fixat în vârful unui stâlp metalic, pe ale cărui feţe sunt chiar însemnele „Galleria Mall”. Interpelat asupra acestei situaţii improprii, Tiberiu Ciul a spus că acele imagini pot fi înlocuite cu simboluri ale Centenarului (de genul „România 100”) sau cu imagini publicitare aparţinând unor firme.„Am dorit să venim cu o i­­dee, cu un concept şi să vedem ce părere au cetăţenii despre propunerea noastră. Aşteptăm opiniile lor fie pe pagina de Facebook, fie pe email” – ne-a declarat directorul GCA.  JA-D.D.

Eveniment

Acte false pentru o mamă şi bebeluşul ei

NĂDLAC. Femeia – din Insulele Comore – s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, călătorind ca pasager, împreună cu bebeluşul ei, într-un autocar. La controlul de frontieră, femeia a prezentat, pentru ea şi pentru copil, cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor din Belgia. „Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele belgiene prezentate la control aparţin altor persoane, existând diferenţe de fizionomie între persoanele prezente în punctul de frontieră şi cele din fotografiile aplicate în documente. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt mamă şi fiu, în vârstă de 31, respectiv 6 luni, cetăţeni din Insulele Comore, aflaţi legal pe teritoriul României”, au precizat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad. Femeia a declarat că a plătit 4.000 de euro pentru documentele belgiene şi a recurs la această metodă deoarece nu avea o viză Schengen care să-i permită continuarea călătoriei. Poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, fals privind identitate, participaţie improprie la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi participaţie improprie la fals privind identitate. JA-I.C.

Sub influenţa alcoolului, cu maşina în copac

NĂDLAC. Un tânăr de 22 de ani, din Nădlac, este cercetat penal după ce, sub influenţa băuturilor alcoolice fiind, a intrat cu maşina pe care o conducea într-un copac de pe marginea drumului. Poliţiştii oraşului Nădlac sosiţi la faţa locului l-au testat pe şofer cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Poliţiştii au depistat un tânăr de 22 de ani, din Nădlac, care, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitate, la efectuarea unui viraj, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un copac de pe marginea carosabilului. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale, însă, testarea cu aparatul alcooltest a relevat o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, au precizat reprezentanţii IPJ Arad. Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice sub influenţa alcoolului. JA-I.C.

Pompierii arădeni aşteaptă vizitatori

ARAD. Detaşamentul de Pompieri Arad împreună cu subunităţile din judeţ aşteaptă, marţi, între orele 10:00-14:00, vizitatori. Porţile se vor deschide la sediul Detaşamentului Arad de pe strada Andrei Şaguna şi la Gărzile de Intervenţie Ineu, Chişineu Criş, Sebiş, Gurahonţ, Bârzava şi Birchiş, marţi, 13 noiembrie, de Ziua Informării Preventive. Cu această ocazie, pompierii vor prezenta vizitatorilor tehnica, utilajele, materialele şi accesoriile folosite la intervenţii pe ateliere de specialitate, accesorii pentru stingere, pentru căutare – salvare, des­­carcerare şi acordare prim-ajutor calificat, pentru asanare muniţie rămasă neexplodată, dar şi accesoriile folosite de specialiştii alpinişti sau scafandri.  JA-I.C.

Sport

Zoli, puntea dintre Arad şi Bekes

BEKESCSABA. De peste 15 ani, AJF Arad şi AJF Bekes, prin comisiile de arbitri, se află într-un parteneriat, care include şi schimburi de experienţă pe „dreptunghiul verde”. De ze­­ce ani, puntea dintre arbitrajul arădean şi cel maghiar este Zoltan Balint, un fost cavaler al fluierului român stabilit în Ungaria, unde practică arbitrajul la nivelul regiunii Bekes.Pentru acest sezon, reciprocităţile la nivelul brigăzilor de arbitri, s-au stabilit la trei pe tur şi trei pe retur.Ultima ieşire arădeană la Bekescsaba din această toamnă s-a consumat duminică. Brigada formată din Cristian Coroban – Florin Vesa – Sergiu Mona, supervizată de Leontin Buda şi rezerva Zoltan Balint, a oficiat confruntarea de Liga 4 dintre echipele Jamina Bekescsaba SE (locul 8) şi Gyulai Thermal (locul 9), scor 0-1.Prestaţia arbitrilor arădeni a fost apreciată de trimisul Federaţiei maghiare la acest joc, dar şi de antrenorii celor două echipe, care s-au declarat mulţumiţi de prestaţia lui „Collina” Coroban şi a colegilor din brigadă.Ultimul „episod” al reciprocităţii pe 2018 se va consuma sâmbătă, când unul dintre jocurile etapei a 16-a (prima din retur) din Liga 4 va fi oficiat de o brigadă din Ungaria. JA-D.S.

Duş rece cu o fostă prim-divizionară

ARAD. În derby-ul etapei din Seria Vest a Diviziei A2 de volei masculin, arădenii de la UVVG ProVolei au întâlnit CSU UV Timişoara, echipă ce a retrogradat, sezonul trecut, din prima ligă a ţării. Meciul s-a încheiat cu scorul de 3-0 în favoarea formaţiei timişorene, iar prof. Radu Sabău (preşedintele clubului de pe Mureş) a explicat evoluţia: „În primul set am sperat la un moment dat că îl vom putea câştiga, deoarece conduceam cu 17-12, dar timişorenii au revenit spectaculos, au egalat la 18 şi s-au impus cu 25-22. Seturile 2 şi 3 au fost fără istoric, 25-16, 25-14 pentru echipa timişoreană, de la echipa arădeană evidenţiindu-se prin ieşiri nervoase jucătorul Sergiu Gligor”.Antrenorul Marius Mascovits i-a avut la dispoziţie pe: Ardelean Emanuel, Creţa Patric, Csiszar Balazs, Duma Victor, Perrone Mauro, Lovas Lorand, Flonta Alin, Tocoian Filip, Gligor Sergiu, Matica Adrian, Motoc Răzvan şi Toader Darie.La finele acestei săptămâni are loc runda cu numărul cinci, ProVolei (două succese din trei partide susţinute) deplasându-se la Dej, pentru jocul cu LAPI, echipă care, recent, a vizitat Aradul, pentru un joc în devans, plecând cu mâna goală, elevii lui Marius Mascovits impunându-se cu scorul de 3-0.  JA-D.L.

La mulţi ani, nea Ioane!

SEBIŞ. Un veteran al fotbalului arădean, Ioan Cura – tatăl lui Dorel, fosta aripă a echipei UTA -, a ajuns astăzi, 13 noiembrie, la impresionanta vârstă de 91 de ani. Născut la 13 noiembrie 1927 în Ciumegiu – Bihor, Ioan Cura a fost căpitanul echipei de fotbal Crişana Sebiş între anii 1950-1960. Urările şi aducerile aminte vin de la un fost junior, care debuta la Crişana în 1963, un an mai târziu, nea Ion agăţând ghetele-n cui.„Eram prea mic atunci, dar i-am descoperit mai târziu, personalitatea şi calităţile vocale de adevărat meloman, la întâlnirile noastre tradiţionale de la Sebiş şi Moneasa. Din păcate, mulţi dintre cei de atunci nu mai sunt printre noi, Dumnezeu să-i odihnească! Nea Ioane, sincere felicitări pentru toate performanţele şi onestitatea din această longevivă viaţă” – este mesajul lui Ioan Halja, juniorul de … ieri al Crişanei Sebiş.  JA-D.S.

Au spart gheaţa la final de tur

INEU. Lungă a fost aşteptarea primei victorii din acest sezon pentru fotbalistele de la CS Ineu. S-a întâmplat duminică, în jocul cu Banat Girls Reşiţa, încheiat cu scorul de 5-2, goluri reuşite de: Ancăş – 3, Vamanu şi Muj.„Ne bucurăm pentru prima victorie din acest campionat. Peste două săptămâni, mai avem de jucat o restanţă la Baia Mare, pe care sperăm să o câştigăm şi să ieşim din zona mişcătoare. Apoi vom trage linie şi vedem pentru retur cum ne putem completa lotul, să ne pregătim cât mai bine şi să evităm retrogradarea din eşalonul secund”, spune Cristi Sculici, antrenor CS Ineu, care a mizat pe: Gaşpar – Cristea, Preală, Kovacs, Sebastian, Vamanu, Dragoş, Ancăş, Mihăieş, Gruia, Muj.  JA-D.S.

6

echipe au participat la CN de oină în sală pentru junioare II şi III, desfăşurat la Arad,...

Sport international

Panoramic

Arabia Saudită dinamitează economia mondială

Preţul petrolului a crescut cu peste 1% ieri, înregistrând cea mai mare creştere din ultima lună, după ce Arabia Saudită a anunţat că OPEC şi partenerii observă o scădere a cererii şi propune o reducere a producţiei cu un milion de barili pe zi.

Concluziile echipei FMI

Bucureşti. O echipă a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Jaewoo Lee, a vizitat...

Magazin

Bianca

Este pasionată de muzică şi călătorii.

Plimbare în parc

La plimbare cu căţeii într-un parc din Belgrad, profitând de o zi însorită de noiembrie.  FOTO: EPA

Elvis, decorat postum

WASHINGTON. Cântăreţul Elvis Presley va fi decorat postum cu Medalia pentru Libertate de...

Ca să vă bucurați de întregul articol, vă rugăm să vă logați.

Please enter the code

The code is not valid, has been used already or has expired
Trimitere e-mail