Mutations of this issue:
Zoom
Arată text view

Prima

Şi a fost Eurovision la Arad

Seria semifinalelor Selecţiei Naţionale a Eurovision România 2019, începută la Iaşi acum două săptămâni, a continuat duminică cu show-ul organizat de TVR la Sala Polivalentă din Arad. În ultimele zile, în oraş, fiorii Eurovision-ului şi-au făcut simţită prezenţa, prevestind parcă un eveniment memorabil. Eurovisionul de la Arad s-a gătat fix la miezul nopţii. /P.5 FOTO: IZA PAL

Actualitate

Bariere noi în Zimand

Atât pe DN79 Arad-Oradea, cât şi pe DJ791 Zimandu Nou-Sântana, la trecerile cu calea ferată vor fi montate bariere automate.

Cu „lacul” în faţa blocului

Arad. Au aceiaşi problemă de ani de zile şi nu găsesc nicio rezolvare. Este vorba de arădenii ce locuiesc la unul din blocurile din Vlaicu, situate în apropierea intersecţiei străzilor Şcoalei cu Constantin Brâncoveanu, chiar în spatele benzinăriei. Vorbim despre locul din faţa blocului, folosit pe post de parcare, care nu a văzut asfaltul niciodată. Ei bine, la fiecare ploaie, ne spun locuitorii din zonă, se formează o băltoacă imensă. „Dacă vrei să parchezi maşina nu ai cum să nu te uzi la picioare”, ne spune Sorin, locatar în blocul cu pricina. E drept, cei din zonă au o alee mai îngustă pe care o folosesc pentru a ajunge în locuinţe, varianta prin spatele benzinăriei fiind folosită atunci când în urma ploilor se formează aceste belţi imense.Reprezentanţii Primăriei Mu­­nicipiului Arad au declarat pentru cititorii Jurnal arădean/Aradon: „Din informaţiile pe care le deţinem în acest moment respectivul teren este privat”.Proprietarul terenului decideAşadar, Primăria Municipiului Arad nu îl poate soma pe proprietarul acestui teren să asfalteze acest teren din mai multe considerente cum ar fi, ca un exemplu, faptul că acesta şi-ar putea dori să construiască o casă aici, atunci nu se impune asfaltarea. Până la urmă Municipalitatea nu poate decât să îl someze pe proprietar dacă terenul nu este îngrijit. În concluzie, arădenii care locuiesc în acest bloc trebuie să se descurce pentru a ajunge în locuinţele lor şi pentru a ieşi din autoturismele pe care le parchează în băltoacă.  JA-V.G.

O mulţime de „epave” găsite în trafic

ARAD. Reprezentanţii RAR a­­nunţă că, pe lângă aceste probleme de ordin tehnic, au fost descoperite şi alte nereguli, de această dată la documentele vehiculelor. Nu mai puţin de 12 dintre maşinile oprite în traficul din Arad aveau ITP fals, expirat sau chiar anulat. „În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în anul 2018 au fost aplicate 181 de amenzi contravenţionale şi au fost retrase 180 de certificate de înmatriculare”, au anunţat reprezentanţii RAR.Totuşi, dacă facem o comparaţie cu ceea ce se întâmplă la nivel naţional, putem spune că Aradul stă chiar bine. Pe parcursul anului trecut, RAR a verificat, la nivel naţional, 67.807 vehicule. În urma controalelor, s-a constatat cu a­­proape jumătate dintre acestea erau neconforme. Mai mult, în întreaga ţară, 3.500 de vehicule verificate tehnic prezen­­tau pericol iminent de accident. Iar, dintre acestea, numai şase sunt din Arad.În altă ordine de idei, în ceea ce priveşte cele 180 de certificate de înmatriculare retrase de către RAR Arad în urma controalelor din trafic, acestea pot fi redobândite doar după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţa RAR.  JA-A.G.

Revin ninsorile! Cod galben în zona muntoasă din Arad

ARAD. Iarna nu se lasă dusă prea uşor în acest an. Cel puţin pentru încă două zile ninsorile şi vântul se vor face resimţite, din nou, în Arad. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie până miercuri 13 februarie, ora 10, vor fi precipitaţii în general moderate cantitativ şi intensificări temporare ale vântului.De asemenea, în intervalul menţionat este stabilit şi un Cod Galben, vizând: ninsori importante cantitativ, strat consistent de zăpadă şi viscol în zona montană. „În intervalul menţionat, în zona montană vor fi ninsori importante cantitativ şi se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari la altitudini de peste 1.500 m, unde temporar rafalele vor depăşi 80…90 km/h şi va fi viscol”, au transmis meteorologii.  JA-A.P.

24 de ore

Somon glazurat cu sos de chilli

INGREDIENTE pentru trei porţii. 115 grame somon, trei bucăţi file, 130 grame sos chilli, 25 grame ceapă verde, proaspătă, tocată.MOD DE PREPARARE. Cuptorul se preîncălzeşte la 200° C. Într-un castron, amestecaţi împreună somonul, sosul de chili şi ceapa verde. Aşezaţi fileurile pe o tavă pe care aşezaţi hârtie de copt. Uniformizaţi sosul chilli rămas pe partea de sus a somonului. Coaceţi timp de 12-15 minute, până când somonul este gatit, dar încă delicat. Poftă bună!

Societate

Şi a fost Eurovision la Arad

Selecţia Naţională a Eurovision România, la Arad. Cea de a doua semifinală a selecţiei şi-a scris povestea duminică, la Sala Polivalenta.

Penitenciarul, la ceas de bilanţ

ARAD. Conducerea Penitenciarului Arad a tras linie şi a prezentat bilanţul pe anul 2018. În prezenţa a 150 de cadre şi a altor invitaţi, cum ar fi directorul Penitenciarului Timişoara (unitate cu rol de coordonare regională), comisar şef Georgică Alexeev, Prefectul Judeţului Arad, Florentina Horgea, preşedintele Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Camera Deputaţilor, Dorel Căprar, Secretarul General al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Senat, Mihai Fifor, preşedintele Tribunalului Arad, Judecător Otto Şandor Szep, precum şi alţi reprezentanţii ai instituţiilor colaboratoare, Dan Halchin, directorul Penitenciarului Arad, a prezentat activitatea instituţiei pe care o conduce, dar şi priorităţile pentru anul 2019. „Sun­­tem un colectiv care depune toate eforturile pentru ca cele aproximativ 1.000 de persoane private de libertate să-şi execute pedeapsa în condiţii de siguranţă şi de demnitate umană. Credem în misiunea de a schimba comportamentele delincvente şi rămânem convinşi că munca noastră contribuie la siguranţa comunităţii”, a spus Halchin. JA-A.G.

Eveniment

Salvatori şi-n timpul liber

CERMEI. Un incendiu violent ar fi putut lăsa o familie din Cermei fără acoperiş deasupra capului, după ce focul a cuprins garajul situat în apropierea locuinţei. „Incendiul a fost anunţat la 112 de pro­­prie­­tarul casei, ardea garajul din curte, din fericire fără maşină, dar foarte aproape de ca­­să. Au fost imediat alocate forţe ale Detaşamentului de Pompieri Ineu, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, 6 subofiţeri şi SVSU Cermei cu o autospecială de stingere şi 4 voluntari. Când au ajuns voluntarii, garajul ardea în totalitate, violent şi incendiul era chiar lângă casă. Misiunea era dificilă şi cu posibilitatea foarte mare ca focul să se extindă şi la casa de locuit. Plutonier major Morar, plutonier adjutant Szasz şi plutonier Katai mergeau spre casă, du­­pă ce terminaseră tura de serviciu. Au oprit imediat maşina şi au trecut la intervenţie. Cu ajutorul celor 4 voluntari au reuşit să limiteze extinderea incendiului până la sosirea echipajului de la Ineu. Casa a reuşit să fie salvată de flăcări, iar după o oră de intervenţie incendiul a fost lichidat”, transmit reprezentanţii ISU Arad.  JA-A.P.

Poliţiştii au confiscat 210 perechi de pantofi sport

ARAD. Hainele şi încălţămintea vândute cu etichete cu mărci de renume, dar fabricate „pe vapoare”, continuă să inunde piaţa de desfacere din Arad. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat o acţiune cu efective mărite pentru a preveni şi combate încălcarea dreptului de proprietate intelectuală. Iar această acţiune a lovit puternic într-un comerciant care a rămas fără 210 perechi de pantofi sport. „Într-un complex comercial din municipiu, a fost identificată o societate comercială al cărei administrator oferea spre comercializare încălţăminte tip sport, ce purtau însemnele identice sau similare ale unor mărci înregistrate, susceptibile a fi contrafăcute. Cele 210 perechi de încălţăminte au fost indisponibilizate în vederea confiscării”, au anunţat, într-un comunicat de presă, cei de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad. Aceştia mai spun că vor fi continuate cercetările în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrafacere.  JA-A.G.

Sport

FCC ICIM, parcursuri lungi sub panoul 3x3

SFÂNTU GHEORGHE. Cele 13 cluburi înscrise în Liga Naţională feminină şi-au trimis, în week­­end, echipele de baschet 3×3 la Sf. Gheorghe, pentru turneele 7 şi 8 din cadrul Cupei României. FCC ICIM Arad a contat pe: Adela Mercea, Anamaria Ciotir, Rita Bartok şi Diana Spinean, ultima fiind o jucătoare originară din Arad care nu (mai) face parte şi din lotul arădean de baschet 5×5 (?).În primul turneu, arădencele s-au oprit în semifinale (10-16 cu Sepsi Sf. Gheorghe), celelalte meciuri încheindu-se cu: 12-10 cu „U” Cluj, 14-12 cu Agronomia Bucureşti şi 8-6 cu Rapid, iar în cel de-al doilea au jucat finala (18-19 cu Sepsi), după ce s-au consemnat rezultatele: 16-10 cu „U” Cluj, 12-17 cu Agronomia, 18-12 cu Constanţa şi 19-18 cu CSM Târgovişte.Cele 13 echipe vor mai participa la încă două turnee în această lună, iar turneul semifinal şi turneul final din Cupa României 3×3 se vor desfăşura la finalul lunii mai.  JA-D.L.

E vremea testelor de verificare

ARAD. Cu mai puţin de o lună înainte de startul sezonului de primăvară în fotbalul judeţean a început sarabanda jocurilor cu caracter de verificare. Iată câteva rezultate şi marcatorii echipelor arădene: Victoria Zăbrani – Pobeda Star Bis­­nov (Liga 4-Timiş) 2-2 (Gherghel, Goţ), Podgoria Ghioroc – Podgoria Pân­­cota 3-2 (Brandais, Albulescu, Voica, respectiv, Bulzan, Perţa); Păulişana Păuliş – ACS Cărani Murani (Liga 4-Timiş) 2-4 (D. Calancea, C. Gîlcă); Unirea Sântana – Avântul Periam (Liga 4-Timiş) 1-1 (Teodorovici); ACS Socodor – Frontiera Curtici 2-4 (D. Ardelean, Pirtea, respectiv, F. Brînduşe-2, Nedea, Vereş); Speranţa Turnu – Şoimii Şimand 4-6 (Roza-2, Don, Sziladi, respectiv, R. Caba-3, Gheorghieş, Deloreanu, Morariu).  JA-D.S.

Emoţii puţine la fileu

TIMIŞOARA. CS UAV Timişoara a avut puţine emoţii în jocul susţinut, sâmbătă, cu UVVG ProVolei Arad, încheiat cu scorul de 3-0 (25-17, 25-22, 25-16), după doar 57 de minute de joc. Liderul îşi conservă astfel imaculată rubrica înfrângerilor, în timp ce Aradul lui Marius Mascovits şi Radu Sabău a efectuat un ultim test oficial înaintea turneului semifinal din Seria de Vest a Diviziei A2.Lotul arădenilor pe Bega a fost format din: Emanuel Ardelean, Patric Creţa, Balasz Csiszar, Victor Duma, Mauro Perrone, Alin Flonta, Filip Tocoian, Sergiu Gligor şi Adrian Matica.Ultima rundă a sezonului regulat este programată în 16 februarie, arădenii evoluând însă în devans: 3-0 (20, 17, 22) cu LAPI Dej, astfel că au încheiat returul pe locul trei într-o serie cu cinci participante.  JA-D.L.

8

a fost locul ocupat de atleta Noemi Szucs (CS Univ. Arad) la Campionatul Naţional de sală, în...

Marius Copil, norocos în Ţara Lalelelor

ROTTERDAM. Tenismenul Marius Copil (locul 56 ATP) a pătruns pe tabloul principal al turneului ATP 500 de la Rotterdam, după ce spaniolul Roberto Ba­­utista Agut s-a retras, accidentat, arădeanul ajungând astfel în postura de „pierzător-norocos”. Copil va întâlni în primul tur al turneului cu premii de două milioane de euro un alt „lucky loser”, letonul Ernests Gulbis, locul 83 ATP, care a beneficiat de retragerea francezului Lucas Pouille.  JA-D.L.

Sport international

Insistă pentru Tandia

FOTBAL. Cele 9 milioane de dolari primite pentru Alex Mitriţă au făcut din Craiova una dintre...

L-au omagiat pe Sala

FOTBAL. FC Nantes, cu portarul român Ciprian Tătăruşanu între buturi, l-a omagiat pe fostul...

Panoramic

Acordul secolului

Administraţia Donald Trump a finalizat elaborarea planului de pace pentru încheierea conflictului israelo-palestinian.

Campanie electorală

Candidata la funcţia de preşedinte Iulia Timoşenko îşi salută susţinătorii în timpul întâlnirii sale cu electoratul în timpul campaniei electorale care are loc în oraşul Lvov din vestul Ucrainei. Alegerile prezidenţiale vor avea loc în Ucraina pe data de 31 martie 2019. Comisia Electorală Ucraineană a anunţat vineri că a înregistrat în total 44 de candidaţi pentru alegerile prezidenţiale. Sondajele îl dau ca favorit pe un actor de comedie.   FOTO:EPA

Drumul spre zona euro

BUCUREŞTI. Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), a făcut, ieri, mai...

„Măsuri decisive”

ANKARA. Ministerele Apărării din Rusia şi Turcia au căzut de acord în ceea ce priveşte nevoia...

Magazin

Prieteni

Ashraf Saber are un motel pentru animale de companie dar şi un adăpost, în Gizeh, Egipt.  FOTO: EPA

E iar tată, la 69 de ani

LOS ANGELES. Richard Gere, în vârstă de 69 de ani, şi soţia sa, activista spaniolă Alejandra Silva,...

Ca să vă bucurați de întregul articol, vă rugăm să vă logați.

Please enter the code

The code is not valid, has been used already or has expired
Trimitere e-mail